Traumatismele cranio-cerebrale reprezintă principala cauză de deces la populaţia cu vârste de sub 40 de ani şi este totodată cea mai frecventă cauză de handicap permanent la cei care au supravieţuit unui astfel de traumatism. Potrivit preşedintelui Societăţii de Neurologie din România (NR), numărul traumatismelor de acest fel este în creştere din cauza mai multor factori, de la dezvoltarea industriei auto şi modul în care evoluează tehnologia în transport până la înmulţirea accidentelor domestice.